Zhang Yue a fost prim-ministru în timpul perioadei Kaiyuan, sub domnia împăratului Xuanzong din Tang. Era cunoscut pentru faptul că avea un mod unic în ceea ce privește gestionarea banilor, pe care l-a numit laconic prin "Qian Ben Cao", un articol care are puțin peste 200 de caractere.
Piesa centrală a articolului era o analogie în care Zhang compară banii cu medicamentele, întrucât ambele sunt "dulci, fierbinți și otrăvitoare". El susține că banii "au un gust dulce" pentru că ne oferă o viață plăcută. Pot deveni mâncare delicioasă, haine confortabile și o casă care ne adăpostește de vânt și ploaie. Din cauza acestui "gust dulce", tuturor le plac banii și îi urmăresc.
Cu toate acestea, natura sa este "prea fierbinte" și poate face cu ușurință ca oamenii să devină obsedați. Dacă o persoană devine înnebunită după bani și se concentrează pe a face bani, ea va deveni "otrăvită". În cazuri grave, aceasta poate duce o persoană direct în mormânt.
Așadar, cum ar trebui oamenii să folosească acest medicament - banii - în mod corespunzător? Zhang Yue le-a oferit oamenilor șapte abordări, exemplificate în cele șapte povestiri de mai jos.
Povestea 1 - Tao: Urmând legea naturală a circulației banilor
În urmă cu peste două mii de ani a existat un om extraordinar, pe nume Fan Li. El a petrecut peste douăzeci de ani ajutându-l pe Goujian, regele din Yue, să răzbune umilința pe care poporul din Yue a suferit-o ca ostatici în statul Wu. După o victorie decisivă asupra Wu, Fan Li a refuzat toate recompensele și rangul pe care i le-a oferit Goujian pentru serviciile sale excepționale și contribuția sa la renașterea statului Yue. El a plecat împreună cu soția sa să trăiască în statul Qi.
Mai târziu, a început o afacere de la zero, care s-a dovedit a fi de mare succes. Fan Li a devenit în curând o legendă pentru succesul său fabulos în afaceri. Înțelepciunea sa a făcut ca în curând să fie numit prim-ministru de către regele din Qi. Cu toate acestea, a refuzat sigiliul oficial, și-a risipit toată averea și și-a mutat familia la Taodi, unde a început o altă afacere.
În următorii 19 ani, a acumulat o bogăție abundentă din afacerile sale, și totuși și-a dat banii din nou și din nou, fără să arate niciun interes în a acumula avere sau putere.
Fan Li a fost admirat ca fiind "înțeleptul negustorilor" de către generațiile ulterioare. Pentru el, statutul și bogăția sunt lucruri pe care cineva le poate arunca oricând. El vedea pierderea și câștigul ca fiind reciproce: doar atunci când cineva este dispus să dea bani, va putea să-i dobândească.
Pentru a da un alt exemplu, Im Sang-ok, cel mai bogat comerciant din Coreea secolului al XIX-lea, nu a lăsat nicio avere în urmă, deoarece și-a donat la moartea sa toate bunurile și banii țării.
Banii în sine sunt folosiți pentru a circula în cadrul societății pentru a servi societății. Sunt luați de la oameni pentru a fi folosiți pentru oameni. Permițându-le să se întoarcă înapoi în societate, ei curg ca apa, oferind hrană și vitalitate în ciclul lor nesfârșit.
Povestea 2 - Virtutea: Nu trata banii ca pe o comoară
În China antică era un negustor de cereale pe nume Li Jue. El își lăsa întotdeauna clienții să cântărească singuri grâul pe care îl cumpărau și să plătească în funcție de această greutate. În cele din urmă, a devenit nemuritor, datorită virtuții pe care a acumulat-o.
El a venit din Jiangyang în Guangling - un oraș în care familia sa trăia de generații întregi, conducând o afacere de familie care vindea cereale.
Li Jue era foarte diferit de colegii săi și avea un temperament demn și precaut. Când avea cincisprezece ani, tatăl său a plecat și i-a încredințat acestuia afacerea familiei.
Când clienții veneau să cumpere cereale, Li Jue îi înmâna clientului instrumentele de cântărire și îl lăsa să măsoare singur greutățile.
În loc să modifice prețul în funcție de valoarea de piață a cerealelor, Li Jue a marcat întotdeauna prețul la un nivel scăzut și a făcut doar doi cenți de profit pentru fiecare dou (găleată de lemn pentru măsurarea cerealelor; un dou putea conține aproximativ 7 kilograme de cereale) pentru a avea grijă de părinții săi. În mod surprinzător, ani mai târziu, familia sa a devenit înstărită, fără griji pentru hrană și îmbrăcăminte.
Tatăl său a găsit acest lucru destul de ciudat și l-a întrebat cum a reușit să aibă succes. El i-a spus tatălui său ce făcuse. Tatăl său a devenit și mai surprins.
"Toți colegii mei de afaceri folosesc un dou mare când cumpără cereale și unul mai mic când le vând și au făcut mult profit în acest fel", a spus tatăl său. "Deși oficialii guvernamentali verifică dimensiunea dou-ului de două ori pe an, primăvara și toamna, mulți oameni încă mai păcălesc sistemul în acest fel."
"Întotdeauna am folosit un dou de aceeași mărime atât la cumpărare, cât și la vânzare, și am crezut că fac ceea ce trebuie. Tu faci chiar mai bine lăsând clienții să își cântărească singuri cumpărăturile, și totuși reușești să câștigi bine. Poate că zeii au grijă de tine?".
Li Jue a trăit peste 100 de ani și a rămas foarte sănătos. S-a stins din viață în pace într-o seară. Trei zile mai târziu, familia sa a auzit un sunet de crăpătură din sicriul său; au văzut trupul lui Li Jue înălțându-se la cer pentru a se alătura nemuritorilor.
Povestea 3 - Dreptatea: Făcând alegeri potrivite
La mijlocul dinastiei Ming, era un bărbat pe nume Zhou, care era cinstit și integru. El provenea dintr-o familie săracă și locuia într-o casă închiriată.
Într-o zi, soția sa a găsit două lingouri de argint sub cărămizile sobei și era foarte fericită. Dar Zhou a spus: "Aceasta este o bogăție obținută în mod ilicit, cum putem să o luăm pentru noi?".
Apoi a luat o pensulă și a scris pe lingourile de argint: "Dacă îmi aparțineți, atunci veniți la mine în mod cinstit".
A luat lingourile de argint și a ieșit. S-a urcat într-o barcă, iar când acesta a ajuns până în mijlocul râului, a aruncat lingourile în râu și s-a întors acasă.
Când barcagiul a văzut ce a făcut Zhou cu lingourile, a avut un gând lacom și a rugat un pescar să i le găsească. După ce pescarul le-a scos din apă, a ascuns lingourile și l-a mințit pe barcagiu că nu le-a putut găsi. Barcagiul nu l-a crezut și cei doi s-au certat unul cu celălalt. În cele din urmă, cazul a fost dus la biroul magistratului local.
Amândoi au mințit încă de la început, dar ulterior au mărturisit când prefectul a încercat să afle adevărul. Pescarul a adus lingourile de unde le-a ascuns sub escorta gărzilor magistratului. Văzând cuvintele de pe lingouri, prefectul a ordonat ca lingourile să fie păstrate în vistierie.
În toamna acelui an, Zhou a trecut examenul civil provincial. Ca de obicei, prefectul a organizat un banchet pentru candidații care au fost admiși, iar lingouri de argint au fost așezate în fața fiecăruia dintre ei. Spre surprinderea lui Zhou, cele două lingouri de argint puse în fața lui erau cele pe care le aruncase mai devreme în râu, deoarece cuvintele pe care le scrisese erau încă clar vizibile. Mai târziu, Zhou s-a bucurat de succes și la examenul imperial.
Există o zicală care spune că "deși un gentleman iubește banii, îi obține doar pe căi corecte".
Ceea ce a făcut Zhou a fost alegerea inevitabilă a unui gentleman. Succesul său continuu la examenele oficiale ar putea fi o binecuvântare din partea Cerului pentru onestitatea și comportamentul său integru.
În cartea Lüshi-Chunqiu, exista o astfel de poveste despre Zigong (un elev al lui Confucius) care a eliberat un sclav luat de la statul Lu.
O lege din statul Lu prevedea că oricine plătește pentru eliberarea unui cetățean înrobit din Lu poate fi rambursat de către trezorerie.
Odată, Zigong a răscumpărat un cetățean Lu din alt stat. La întoarcere, a refuzat să i se ramburseze răscumpărarea pe care a plătit-o, considerând că, dacă cineva caută o recompensă pentru o faptă bună pe care a făcut-o, aceasta ar da naștere la fapte bune făcute în interes personal și ar stabili o normă socială negativă.
Aici se încheie partea I a acestui articol. Vă invităm să reveniți pentru partea a II-a, unde vom parcurge alte 4 întâmplări interesante din istoria plină de înțelepciune a Chinei antice.
Printre surse: minghui.org
