Ziua în care 36 de occidentali au fost arestați în China

18 dec. 2020 7 minute de lectură
Ziua în care 36 de occidentali au fost arestați în China

Treizeci și șase de occidentali din 12 țări și-au făcut apariția în liniște în Piața Tiananmen - un loc simbolic al Chinei - cu un mesaj simplu care i-a șocat pe toți cei din piață, în ziua de 20 noiembrie 2001. Protestul lor fără precedent a ajuns pe paginile marilor publicații internaționale.

După ce au făcut fotografii de grup, majoritatea celor 36 de occidentali din Europa, Australia și America de Nord, s-au așezat să mediteze. În mod surprinzător, aceasta a fost acțiunea curajoasă care a uimit mulți spectatori chinezi în acea zi și a fost singura lor crimă care a condus la arestarea lor.

Au desfășurat un steag auriu pe care scria „Adevăr Bunătate Toleranță”, în fața unui banner pe care era scris sloganul comunist: „Trăiască Marea Unitate a Popoarelor Lumii”.

(The Journey to Tiananmen)

Douăzeci de secunde mai târziu, poliția a sosit în dube, claxonând ca nebunii. În momentul următor, dubele poliției i-au înconjurat pe cei 36 de occidentali. Poliția a început să fluiere în toată piața, alungând turiștii și confiscând camere de luat vederi de la oricine era prins cu una în mână.

În timp ce poliția a încercat în grabă să dărâme uriașul lor steag, practicantul Falun Gong canadian Zenon Dolnyckyj a desfășurat un banner mai mic pe care l-a prins de picior, pe care scria „Falun Dafa este bună”.

„America știe, lumea știe, că Falun Dafa este bună!” a strigat Dolnyckyj în chineză în timp ce alerga, afișând vizibil bannerul.

(Captură foto / Legends Unfolding)

Falun Gong, numită și Falun Dafa, este o practică de cultivare a minții și a corpului care se bazează pe valorile Adevăr, Bunătate și Toleranță.

Până în 1999, existau aproximativ 70 de milioane până la 100 de milioane de practicanți Falun Gong numai în China, potrivit unui sondaj de stat. În ciuda beneficiilor mult aclamate ale practicii pentru sănătatea fizică și mentală pe care o dobândești în urma acesteia, Partidul Comunist Chinez (PCC) a început o campanie de persecuție brutală pentru eradicarea practicii, pe 20 iulie 1999.

Practicanții Falun Gong făceau exercițiile împreună în China, înainte de a începe campania de persecuție din iulie 1999. (Centrul de informații Falun Dafa)
Practicanții Falun Gong meditează înainte de un miting care cere încetarea persecuției Falun Gong în China, pe Capitol Hill din Washington, pe 20 iunie 2018. (Samira Bouaou / The Epoch Times)

Trei polițiști l-au trântit pe Dolnyckyj la pământ și un bărbat l-a lovit cu putere cu pumnul în față, fracturându-i nasul. Un alt tânăr din Suedia a căzut la pământ inconștient după ce a fost bătut.

„O doamnă tânără din Franța a fost prinsă de gât și sufocată”, potrivit lui Dolnyckyj. Un bărbat din Australia a fost bătut și mai rău decât el, poliția fracturându-i o mână.

Unul câte unul, acești protestatari pașnici au fost bruscați, târâți și aruncați în dubele de poliție.

Într-o perioadă în care întreaga lume a fost alimentată cu minciuni inventate despre Falun Gong de către enorma mașinărie de propagandă a Partidului Comunist Chinez, de ce s-au adunat acești practicanți occidentali în Piața Tiananmen, în ciuda faptului că știau pericolul cu care se vor confrunta?

Iată ce au avut de spus:

Zenon Dolnyckyj, antrenor de fitness, Canada

Zenon Dolnyckyj. (Captură foto / The Journey to Tiananmen)

Dolnyckyj a spus: „Știu că Falun Gong este o practică benefică pentru că practic de trei ani și jumătate. Datorită practicării Falun Gong, am reușit să scap de viciul băuturii, m-am lăsat de fumat, nu mai consum droguri și multe alte obiceiuri proaste care nu au făcut nimic altceva decât să îmi polueze inima, mintea și corpul.”

„Cu tot respectul am venit în țara voastră pentru a apăra adevărul pentru voi. Vă rog să nu credeți minciunile [regimului chinez]”, a adăugat Dolnyckyj.

Citiți aici declarația sa completă.

Helene Tong, director de vânzări, revista Taste of Life, Franța

Helene Tong. (Captură foto / The Journey to Tiananmen)

Tong a argumentat că a mers în China ca răspuns la campania extremă de denigrare a regimului chinez împotriva practicii Falun Gong, care a convins chinezii prin dezinformare că „nimeni în afara Chinei nu practică Falun Gong”.

„Este vorba mai mult despre cetățenii chinezi, care au fost înșelați de regimul chinez să creadă că suntem un cult și asta era nedrept. Chiar vreau să vorbesc cu ei, să îi fac să vadă, uite, suntem albi, suntem din atâtea țări și practicăm Falun Gong, știați asta? ” a spus Tong.

Lilian Staf, grafician, Suedia

Lilian Staf. (Captură foto / The Journey to Tiananmen)

Staf a spus: „De când a început persecuția, peste 50.000 de practicanți au fost reținuți în mod arbitrar și peste 10.000 au fost trimiși în lagăre de muncă, fără să aibă parte de un proces legal. În lagărele de muncă, violul și tortura sunt folosite pentru a încerca să-i oblige pe practicanți să nu mai practice Falun Gong. Drept urmare, mulți practicanți Falun Gong și-au pierdut viața.

„Doar prin creșterea conștientizării asupra acestor atrocități, le putem opri”.

Citiți aici declarația completă a lui Lilian.

Kay Rubacek, artist, Australia

Kay Rubacek. (Captură foto / Legends Unfolding)

„Am avut atâtea beneficii de sănătate, atâtea beneficii spirituale, mi-am îmbunătățit relațiile cu familia și prietenii”, mărturisește Rubacek.

Artista australiană a menționat, de asemenea, că dacă cineva ar încerca să o forțeze să nu mai practice Falun Gong, la fel cum se întâmplă în China acum, în mod absolut nu s-ar conforma.

„Astfel înțeleg de ce nici practicanții din China n-ar face acest lucru și de ce ar merge să facă apel și chiar și-ar risca viața”.

Monika Weiss, editor de film pensionat, Germania

Monika Weiss. (Captură foto / The Journey to Tiananmen)

„Lucrez ca editor de film de mulți ani. Foarte des aveam interviuri cu evrei și aceștia vorbeau despre regimul nazist ”, a spus Weiss.

„Am înțeles atât de profund cât de multă manipulare ajunge în mințile oamenilor prin mass-media și cum guvernul chinez își restricționează propriul popor”.

Ce li s-a întâmplat după arestare?

Au fost băgați într-o celulă foarte mică în secția de poliție din Piața Tiananmen. Acolo, s-au confruntat față în față cu partea întunecată a Chinei - una care este ascunsă investitorilor străini și turiștilor.

„Am început să mă uit cu atenție la pereții celulei. Puteam vedea urme ca și cum cineva ar fi lăsat dâre de degete de-a lungul peretelui, lăsând urme de sânge în urmă”, a declarat Kate Vereshaka, din Australia, în documentarul „The Journey to Tiananmen”.

(Captură foto / Legends Unfolding)

Un practicant Falun Gong din Israel, Leeshai Lemish, a fost bătut de poliție într-o cameră mică.

Poliția i-a dus mai târziu la un hotel, unde li s-a dat mâncare și apă, astfel încât să-i filmeze cum sunt „tratați omenește”.

„Ceea ce arata ca un hotel, dar de fapt este o clădire de securitate publică. Avea înăuntru tot ce trebuie: camere de luat vederi, oglinzi prin care poți vedea în ambele sensuri și este plin de poliție", și-a amintit Adam Leining, un antreprenor din Statele Unite.

Poliția a încercat să-i forțeze să semneze o declarație ce era scrisă în întregime în chineză. Au refuzat să semneze și, prin urmare, unii dintre ei au fost loviți violent peste față și în stomac.

Temându-se că arestarea ar atrage atenția la nivel mondial asupra acestei persecuții ilegale, autoritățile chineze au eliberat în cele din urmă grupul după ce i-au reținut 24-28 de ore.

Șaisprezece ani mai târziu, a fost realizat un documentar după această poveste remarcabilă, intitulat: „Călătoria în Tiananmen”(The Journey to Tiananmen).

Cu toate acestea, acesta nu este cazul multor practicanți Falun Gong din China care nu dețin pașapoarte pentru a putea pleca.

Potrivit Centrului de Informații Falun Dafa, se estimează că peste 300 de practicanți chinezi au fost torturați până la moarte în mâinile regimului comunist, până în noiembrie 2001. În decembrie 2020, cel puțin 4.363 de practicanți au murit din cauza persecuției (lista de nume).

Mai mult, conform unui raport din 2016, se crede că zeci de mii de practicanți au fost uciși pentru organele lor, pentru a alimenta industria transplanturilor de organe din China.


Printre surse: theepochtimes.com

Minunat! Acum, finalizează procedura de plată pentru a avea acces complet la Știri China.
Bine ai revenit! Te-ai autentificat cu succes
Te-ai abonat cu succes la Știri China.
Succes! Contul tău este activat pe deplin, acum ai acces la tot conținutul.
Succes! Detaliile de facturare au fost actualizate.
Nu s-au putut actualiza detaliile de facturare.