„Victoria” Chinei împotriva sărăciei este privită cu scepticism

18 mart. 2021 5 minute de lectură
„Victoria” Chinei împotriva sărăciei este privită cu scepticism

Regimul comunist chinez s-a lăudat cu privire la succesul său aparent privind scoaterea din sărăcie a zeci de milioane de locuitori din mediul rural.

Însă documente interne scurse obținute de The Epoch Times arată că strategia Beijingului se bazează parțial pe direcționarea întreprinderilor de stat și private să cumpere o gamă de bunuri din cele mai sărace provincii din China - o abordare care, foarte posibil, nu va aduce la o îmbunătățire economică durabilă pentru aceste regiuni, conform unor critici ai regimului de la Beijing.

La sfârșitul lunii februarie, liderul chinez Xi Jinping a ținut un discurs televizat declarând că China „a obținut o victorie totală” scoțând 98,99 milioane de locuitori din mediul rural din sărăcie, după eforturile depuse de Partidul Comunist Chinez (PCC) în ultimii opt ani. El a numit realizarea un „miracol pe pământ”.

Strategia de stat pentru eliminarea sărăciei a fost prezentată într-un document numit „planul de acțiune 2020”, lansat în martie anul trecut de către agenția de planificare a regimului, Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă.

Planul a cerut companiilor de stat din China să-și continue efortul de a cumpărarea produse din zonele sărace din China. Companiile private au fost îndemnate să acorde prioritate achizițiilor de produse agricole din regiunile din China ale căror economii au fost grav afectate de pandemie.

În plus, armata chineză staționată în regiunile sărace din China ar trebui să își extindă consumul de produse și servicii locale, potrivit documentului.

Li Linyi, un comentator pe chestiuni legate de China, a declarat pentru Epoch Times în limba chineză că abordarea directă de stat a Chinei nu poate ajuta cu adevărat oamenii săraci. El a spus că, odată ce autoritățile sau companiile chineze de stat decid să-și schimbe politicile de cumpărare, nimeni nu va fi acolo pentru a compensa puterea mică de cumpărare din regiunile sărace.

Ca urmare, regiunile din China sau oamenii care au fost odată „ridicați” din sărăcie vor avea din nou de-a face cu dificultăți financiare, potrivit lui Li.

Li a adăugat că victoria declarată de PCC a fost doar un „spectacol politic” pentru Xi.

China își stabilește propriul standard de sărăcie la nivelul de 2,30 dolari pe zi câștigați de o persoană, potrivit presei de stat. Acest prag de sărăcie este mai mic decât standardul stabilit de Banca Mondială, care definește sărăcia la pragul de 5,50 de dolari pe zi sau mai puțin, pentru țările cu venituri medii superioare, precum China.

Banca Mondială a scris pe website-ul său că, la 30 septembrie 2020, existau aproximativ 373 de milioane de chinezi care trăiau sub pragul sărăciei de 5,50 de dolari pe zi - mai mult de un sfert din populația Chinei.

Politica de stat

Unul dintre documentele interne scurs a fost emis de către corporația de stat Aviation Industry Corporation din China (AVIC) în aprilie anul trecut. Documentul a cerut angajaților și sediilor sale să cumpere produse din mai multe județe sărace din China, spunând că aceasta este o directivă a Comisiei de Supraveghere și Administrare a Activelor din China.

Mai multe județe menționate în document, inclusiv Zhenning și Guanling, sunt situate în provincia Guizhou din sud-vestul Chinei, una dintre cele mai sărace provincii din țară. Documentul menționa că compania intenționa să atingă obiectivul de a cheltui 2,5 milioane de yuani (aproximativ 383.510 dolari) pentru a cumpăra produse din Zhenning și 2 milioane de yuani (aproximativ 306.840 dolari) pentru Guanling.

Documentul enumera, de asemenea, produse specifice și prețurile acestora din aceste județe diferite. De exemplu, angajaților AVIC li s-a cerut să cumpere de la Zhenning anumite mărci de orez, ulei vegetal, ceai, șampon, țesături, printre altele.

În cele din urmă, AVIC le-a cerut sediilor și unităților sale regionale să ia în serios inițiativa de cumpărare, întrucât eradicarea sărăciei se află în fruntea agendei PCC. Inițiativa ar fi trebuit să se fi încheiat în septembrie 2020.

Într-un alt document scurs datat în iunie anul trecut, guvernul municipal din Yantai, un oraș din provincia Shandong din estul Chinei, a îndemnat oficialii orașului să „mobilizeze proactiv” organizațiile comerciale locale și toate sectoarele societății pentru a achiziționa produse fabricate în regiunile sărace din Shandong.

Criticii au afirmat de mult timp că China nu are un sector privat real, deoarece PCC controlează fiecare aspect al societății și plasează, de asemenea, celule de partid în companii. În lupta împotriva sărăciei, sectorul privat al Chinei, sub umbrela PCC, a adus contribuții considerabile, potrivit unui articol din martie 2020 publicat pe website-ul Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, un organism consultativ politic.

Autoritățile chineze din Guizhou au mobilizat 5.595 companii private să susțină aproximativ 1,39 milioane de localnici săraci, se spune în articol. Împreună, companiile au contribuit cu 21,7 miliarde de yuani (aproximativ 3,3 miliarde de dolari).

Media chineză de stat Xinhua, într-un articol publicat în august 2020, a recunoscut problemele asociate cu unele dintre produsele achiziționate din regiunea săracă. Un profesor de liceu al cărui nume nu a fost menționat a spus că nimănui din familie nu i-a plăcut gustul frunzelor de ceai pe care le-a cumpărat.

Un alt angajat al companiei, fără să-i fie menționat numele, a spus că produsele agricole sunt mai scumpe decât produsele similare vândute pe piață.

Problemele

Problemele țin de corupția din China, care au dus la căderea multor oficiali de rang înalt ai PCC de când Xi a preluat puterea în 2012, probleme care au ajuns, de asemenea, la oficialii locali care participă la efortul de a ajuta pe cei săraci.

Luna trecută, guvernul județean din Taihui, situat în provincia Anhui din estul Chinei, a raportat că 33 de oficiali locali au fost sancționați pentru corupție, cum ar fi deturnarea de fonduri guvernamentale care erau destinate ajutării săracilor.

Probleme similare de corupție au fost dezvăluite de guvernul municipal din Tonghua, un oraș din provincia Jilin din nord-estul Chinei, când a raportat în decembrie că 10 oficiali au fost sancționați, fără să ofere mai multe detalii.

Aceste cazuri de corupție nu sunt un fenomen recent. În septembrie 2017, autoritățile chineze din Pingxiang, un oraș din provincia Jiangxi din sud-vestul Chinei, au anunțat că 92 de funcționari au fost sancționați pentru corupție, dintre care 74 au primit pedepse disciplinare în cadrul partidului și 7 au fost judecați în instanță de organele judiciare locale.

În afară de corupție, campania Chinei de reducere a sărăciei a întâmpinat uneori apatie din partea autorităților regionale.

Într-un document din 2019 obținut de The Epoch Times, autoritățile chineze din Ongniud, o regiune din Mongolia Interioară a Chinei de nord, au spus că comunicarea și alte probleme împiedică eforturile de a ajuta localnicii săraci.

De exemplu, oficialii locali s-au prezentat la casele celor săraci aducând doar orez, tăiței, ulei de gătit și lapte, fără a oferi un ajutor real. Au existat, de asemenea, cazuri de rezidenți care nu știau deloc despre programele locale de asistență pentru locuri de muncă.

Li a spus că singura modalitate de a rezolva problemele cu sărăcia din China este reformarea sistemelor sale politice și economice, astfel încât bogăția țării să nu fie doar în mâinile elitelor PCC și a unor grupuri de afaceri.


Printre surse: theepochtimes.com

Minunat! Acum, finalizează procedura de plată pentru a avea acces complet la Știri China.
Bine ai revenit! Te-ai autentificat cu succes
Te-ai abonat cu succes la Știri China.
Succes! Contul tău este activat pe deplin, acum ai acces la tot conținutul.
Succes! Detaliile de facturare au fost actualizate.
Nu s-au putut actualiza detaliile de facturare.