Președintele Senatului Ceh, Milos Vystrcil, va plăti "scump" în urma călătoriei oficiale pe care a făcut-o în Taiwan, a declarat un diplomat de vârf al guvernului chinez, lucru ce a determinat Praga să îl convoace pe ambasadorul Chinei pentru a da explicaţii în legătură cu lucrurile spuse, susţinând că Beijing "a întrecut măsura".
Vystrcil a sosit duminică la Taipei într-o vizită de promovare a legăturilor comerciale cu Taiwan și a spus că Republica Cehă nu se va conforma obiecțiilor Beijingului. China consideră Taiwanul o provincie separatistă care nu este eligibilă pentru a avea relații de la stat la stat.
„Guvernul și poporul chinez nu vor trece cu vederea sau nu vor fi indiferenţi și îl vor face pe acesta (Vystrcil) să plătească scump pentru comportamentul său pripit și pentru oportunismul său politic”, a menționat ministrul de externe al Chinei, citându-l pe consilierul de stat Wang Yi.
Wang, aflat în vizită în Germania, nu a oferit alte detalii cu privire la modul în care ar răspunde Beijing.
Ministrul ceh de externe Tomas Petricek a spus că, deși guvernul nu a susținut călătoria, remarcile lui Wang au fost prea agresive și l-a chemat pe ambasadorul chinez să ofere explicaţii.
„Declarația ministrului Wang a întrecut limita, astfel de cuvinte puternice nu-şi au locul în relațiile dintre două țări suverane”, a spus Petricek pe Twitter, solicitând cooperarea „fără emoții care nu ţin de diplomație”.
Vystrcil a afirmat că comentariile lui Wang au generat probleme în afacerile interne cehe și că vizita sa nu a fost menită să „confrunte politic pe nimeni”.
"Suntem o țară liberă care caută să aibă relații bune cu toate țările și cred că acest lucru va fi cazul şi în viitor, indiferent de declarația ministrului", a spus el într-o declarație.
Vorbind mai târziu la o universitate din Taipei, Vystrcil a lăudat Taiwanul și modul său de viață democratic.
Ministrul economiei din Taiwan, Wang Mei-hua, vorbind în fața unui forum de afaceri cu Vystrcil, a declarat reporterilor că Republica Cehă și Taiwan sunt atât „țări libere, cât și țări democratice, care pun mare accent pe drepturile omului”.
Președintele ceh Milos Zeman a căutat să lege relaţii comerciale și politice mai strânse cu China de când a preluat mandatul în 2013, dar eforturile sale au fost afectate de planurile de investiții care au eșuat și de dubiile pe care Cehia le are în a permite companiei Huawei să joace un rol în dezvoltarea rețelelor de telecomunicații de ultimă generaţie.
Printre surse: reuters.com