Oraș din sudul Chinei din nou în carantină din cauza COVID-19

15 apr. 2021 2 minute de lectură
Oraș din sudul Chinei din nou în carantină din cauza COVID-19

Recent, pandemia de virus PCC s-a înrăutățit drastic în orașul Ruili, provincia Yunnan din sudul Chinei. În momentul de față orașul este închis, iar cetățenii sunt în carantină la domiciliu. Toate rutele aglomerate care treceau prin oraș au fost deviate.

Presa de stat din China spune că începând de luni au fost desemnate în oraș 3 zone de risc înalt și 6 zone de risc mediu.

Pe 4 aprilie, Centrul Provincial Yunann pentru Controlul și Prevenția Bolilor a raportat 15 cazuri noi confirmate de COVID-19 și 5 cazuri de persoane asimptomatice, în urma unui test cu acid nucleic, ce avea ca subiect grupuri țintă de localnici și apropiații lor.

Conform anunțului, până acum, numărul cazurilor confirmate și al persoanelor asimptomatice a depăsit 50.

Totuși, cifrele oficiale prezentate de autoritățile din China sunt considerate de multe ori ca fiind false și sunt puse la îndoială, pentru că PCC și-a făcut un obicei să mintă în legătură cu subiectele sensibile.

Mai mult, o a doua încercare de testare a acidului nucleic va fi efectuată în Ruili pentru a combate virusul PCC (Partidul Comunist Chinez), potrivit televiziunii de stat CCTV din China. Pentru cetățenii care au vizitat orașul Jiegaoyu, o piață de jad este una din zonele cu risc ridicat de infectare, trebuind de asemenea ca aceasta să fie închisă.

Un clip video urcat pe Twitter sugerează că în zonă se construiește un centru uriaș de carantinare în care se vor regăsi peste o mie de camere, acesta fiind localizat pe un deal din zona rezidențială Jingcheng.

O sursă a scos în evidență că controlul asupra zonelor rezidențiale a fost înăsprit, și că toate intrările sunt blocate și păzite. Fără un permis special din partea administratorului local, niciun cetățean nu poate ieși din casă sau să meargă la cumpărături. În fiecare zi, unele persoane sunt luate și duse într-o zonă de carantinare centralizată.

Niciun polițist sau voluntar nu are voie să se apropie de case, ci doar administratorul de rețea poate să vină în inspecție oricând dorește, poate aduna și raporta date personale, și să restricționeze activități cotidiene, conform Bitter Winter, o publicație din Italia care vorbește despre drepturile omului și libertatea de credință.

Adminitratorii de rețea sunt o caracteristică unică a sistemului omniprezent al PCC de supraveghere a cetățenilor săi, mai ales a credincioșilor, cetățenilor de rând, activiștilor și a celor care depun plângeri pentru a scoate în evidență neregulile din sistem.

Situația pandemiei din Ruili s-ar putea să devină mai complicată din cauza trecerilor ilegale ale imigranților din Burma, care-i la granița cu Ruili, și în care s-a lăsat cu vărsare de sânge după ce armata a pus în scenă o lovitură de stat la începutul lunii februarie 2021.

Mai mult decât atât, noi infectări asimptomatice au fost raportate în zona Gengma, orașul Lincang, provincia Yunan, pe 3 aprilie. Autoritățile locale au închis orice activitate timp de o săptămână în Mengding, zona Qingshuihe, cât și zona fermei Mengding, unde erau localuri pentru karaoke, baruri, băi publice, saloane de masaj, locuri turistice, biblioteci, cinematografe, hoteluri, centre de antrenament, centre de fitnes și multe altele.


Printre surse: theepochtimes.com

Minunat! Acum, finalizează procedura de plată pentru a avea acces complet la Știri China.
Bine ai revenit! Te-ai autentificat cu succes
Te-ai abonat cu succes la Știri China.
Succes! Contul tău este activat pe deplin, acum ai acces la tot conținutul.
Succes! Detaliile de facturare au fost actualizate.
Nu s-au putut actualiza detaliile de facturare.