Oficiali PCC anti-SUA își trimit familiile să locuiască în SUA

9 nov. 2020 9 minute de lectură
Oficiali PCC anti-SUA își trimit familiile să locuiască în SUA

Filiala chineză a "Testului de engleză ca limbă străină" (TOEFL), un test obligatoriu pentru persoanele care nu vorbesc nativ engleza și vor să studieze în Statele Unite, și-a deschis porțile pentru înregistrările din 2021 la 10 dimineața, pe 14 octombrie 2020. În 5 minute, toate locurile pentru testele din Beijing și Shanghai, din ianuarie până în august 2021, au fost ocupate.

Graba a fost parțial cauzată de limitarea locurilor din cauza pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, completarea tuturor locurilor în 5 minute a fost totuși neașteptată și a făcut un contrast puternic cu propaganda anti-americană feroce perpetuată de Partidul Comunist Chinez (PCC) în ultimele luni.

Unii internauți au subliniat că mulți chinezi anti-americani din poziții cheie și-au trimis copiii să se stabilească în Statele Unite. Printre aceștia se numără Yang Jiechi (directorul Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe), Geng Shuang (Reprezentant permanent adjunct al Chinei la Națiunile Unite), Hua Chunying (Director al Departamentului de informații al Ministerului de Externe), Hu Xijin (Editor șef al Global Times), și Jin Canrong (decanul al Universității de studii internaționale Renmin).

Pentru a înțelege caracterele conflictuale ale acestor oficiali, o postare a citat o frază folosită de cercetătorul pro-PCC Sima Nan. Când a fost văzut zburând spre SUA pentru a se întâlni cu familia sa la câteva ore după ce a declarat că SUA este „dușmanul întregii lumi” și „o tumoare uriașă”, a încercat să dreagă situația spunând: „Confruntarea cu SUA este treaba mea și vizita / șederea în SUA este viața mea. ”

Un exod fără sfârșit

PCC încorporează adesea patriotism extrem în propaganda sa. Un exemplu este slăvirea de sine în timp ce denunță țările occidentale, în special SUA.

„Chinezii sunt acum bogați - pot mânca orice vor și se pot distra ori de câte ori este posibil”, a scris pe internet armata de troli a PCC. „De ce unii oameni mai cred că iarba este mai verde pe cealaltă parte [în țări străine]?”

Din cauza libertății, le-a răspuns un chinez: La fel ca aerul, s-ar putea să nu-ți dai seama de importanța lui, dar când te sufoci, ai ști cât de prețios este.

„Când vrei să îți exersezi credința, când apartamentul tău este demolat de guvern, când copilul tău este afectat de un vaccin contaminat, când șeful tău nu reușește să te plătească, când îți pierzi economiile din cauza fraudei financiare, când îți pierzi rudele din cauza pandemiei, când apele îți înghit toate bunurile... când cauți să-ți fie protejate drepturile, atunci vezi fața reală a PCC”, a scris un internaut. „Ți-ai pierde toată demnitatea ca ființă umană. Fie ai fi blocat în lunga călătorie apelurilor legale pe care le depui, sau ai putea fi oprit de oficiali și ai ajunge la închisoare”.

Democrația, libertatea de credință, drepturile omului, sistemul juridic, mediul și sentimentul de securitate din țările democratice sunt câțiva factori principali care atrag chinezii. În ultimele luni, PCC a devenit mai izolat ca urmare a șirului lung de minciuni și dezinformări, precum și a atacurilor sale asupra țărilor occidentale. Dar chinezii încă visează să emigreze în SUA, după cum se vede în popularitatea TOEFL.

Canada atrage, de asemenea, aproximativ 30.000 de imigranți chinezi pe an. După ce Meng Wanzhou, vicepreședintele consiliului de administrație și directorul financiar al Huawei, a fost reținut în Canada pe decembrie 2018, deși PCC a mustrat Canada în mod repetat, tendința de imigrație din China spre Canada nu pare să dea înapoi.

Potrivit unui raport din 2018 al renumitei universități Tsinghua, doar 19% dintre absolvenții săi care au plecat în SUA pentru a urma studii superioare s-au întors în China la finalizarea studiilor. New Oriental (Xin Dong Fang), cea mai mare companie engleză de pregătire a testelor din China, a publicat un raport în 2019 spunând că doar 28% dintre studenții chinezi s-au întors în China după ce și-au finalizat educația în străinătate.

Pentru a explica această situație, un vicepreședinte de la Tsinghua a vorbit despre diferențele de calitate a vieții dintre China și alte țări. În SUA, de exemplu, se poate lua un credit pentru a cumpăra o casă după ce ai lucrat câțiva ani. În China, este mult mai greu pentru generațiile tinere să devină proprietari, deoarece prețul locuințelor este mult mai mare în raport cu nivelurile de venit. În plus, SUA au, de asemenea, o stabilitate relativ mai mare a prețurilor și un cost mai scăzut al vieții.

Xu Chenchang, profesor de matematică la Universitatea din Beijing, a susținut același punct de vedere. A face cercetări în China este mult mai greu decât în țările occidentale, a spus el; în afară de dificultățile în asigurarea finanțării, sistemul corupt și frauda la scară mare a datelor sunt de asemenea intimidante pentru cei care doresc să urmeze o carieră științifică în China.

Consecințe dacă mergi împreună cu PCC

În timp ce mulți chinezi aleg astăzi să rămână în țările occidentale, cei care au fost primii martori ai ascensiunii PCC, care au fost înșelați de minciunile partidului și au decis să rămână cu PCC, au devenit adesea victime în campaniilor sale politice.

Hu Feng și Li Shenzhi, doi intelectuali proeminenți din China și susținători ai lui Mao Zedong și ai PCC în 1949, și-au învățat amândoi lecția câțiva ani mai târziu. Mao l-a catalogat pe Hu în 1955 drept contrarevoluționar, iar acesta a fost închis până în 1979, cu câțiva ani înainte de moartea sa. Li a fost, de asemenea, atacat ca fiind de dreapta în 1957 și ulterior a devenit un puternic critic al autoritarismului PCC.

Mulți dintre acești intelectuali au avut libertatea de a-și alege calea. Înainte de a se retrage în Taiwan, Chiang Kai-shek, fost președinte al Republicii China, a lansat în decembrie 1948 un plan pentru salvarea a aproximativ 1.000 de intelectuali și a aranjat o modalitate prin care aceștia să ajungă în Taiwan. Dar foarte puțini intelectuali au acceptat invitația și au acceptat să se mute.

Dintre cei 81 de membri ai Academiei Sinica, academia națională a Republicii China, doar 10 au plecat în Taiwan, 12 au plecat în alte țări, iar restul de 59 au rămas în China continentală în 1949. În plus, dintre cinci mii de oameni de știință chinezi care se aflau în alte țări, peste două mii s-au întors în China până la sfârșitul anului 1956, în speranța de a contribui la binele societății cu cunoștințele lor.

Dar ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost specific unui partid comunist:

Wu Mi, unul dintre fondatorii literaturii comparative chineze, a fost etichetat ca un contrarevoluționar pentru că a refuzat să urmeze linia partidului de a-l ataca pe Confucius.

Qian Duansheng, unul dintre înalții oficiali lăudați de Chiang Kai-shek, a fost forțat să se autocritice la Congresul Popular din Beijing din 1957, înainte de a fi luat în vizor ca fiind de dreapta.

Zhou Shouxian, unul dintre pionierii informaticii din China, a fost trimis la muncă forțată în îndepărtata provincie Jiangxi. A dezvoltat o tulburare mintală și mai târziu s-a sinucis.

Qian Jin, un contribuitor esențial la tehnologia armelor nucleare, a rachetelor și a tehnologiei pentru sateliți din China, a fost vizat ca un contrarevoluționar în timpul Revoluției Culturale. „Cei care știu engleza sunt spioni americani; cei care știu rusa sunt spioni sovietici ”, spunea atunci un slogan. Qian a negat că ar fi spion, dar până la urmă a fost bătut până la moarte.

Dong Jianyi s-a născut în Shanghai și a absolvit Harvard cu o diplomă de doctor. După ce s-a întors la Shanghai în 1952, a devenit Director al Departamentului de Urologie al Spitalului Huimin. În 1957 a fost acuzat ca fiind de dreapta și trimis în Jiabiangou în provincia Shannxi pentru muncă forțată. Soția sa, Gu Xiaoying, absolventă la un colegiu american, a mers să-l caute, doar pentru a descoperi că trupul său fusese mâncat, având doar capul rămas atârnat pe schelet.

Jiabiangou făcea parte din deșertul Gobi din nord-vestul Chinei, fiind caracterizat de vânt puternic și frig extrem. Cu toate acestea, în timpul mișcării "Marele Salt Înainte", peste 3.000 de intelectuali de dreapta au fost trimiși acolo să cultive recolte și să se hrănească singuri. Pe măsură ce mâncarea s-a epuizat, au mâncat iarbă, șobolani, șopârle și chiar deșeuri umane, unii recurgând la canibalism. În 1960, mai puțin de 1.000 de oameni erau încă în viață.

Ceea ce s-a întâmplat la Jiabiangou a fost doar una dintre nenumăratele tragedii din China, provocate de PCC. Mulți intelectau visau că PCC ar aduce lucruri bune, însă realitatea dură i-a lovit din plin.

Printre aceștia se numără Chen Yinke (unul dintre cei mai cunoscuți istorici din China secolului 20), Ye Qisun (unul dintre pionierii fizicii moderne din China), Xie Jiarong (unul dintre fondatorii Societății Geologice din China), Chen Mengjia (poet și arheolog), Ma Yinchu (economist), cuplul Zeng Zhaolun (fost viceministru al educației) și Yu Dayin (profesor la Universitatea Peking), Wang Rongbin (dezvoltator cheie al submarinului de primă generație din China), Feng Zikai (pictor), Xiao Guangyan (petrochimist), cuplul Fu Lei (traducător) și Zhu Meifu, Yu Guangyu (expert în industria aerospațială) și Zhan Antai (savant).

Clasa elitei comuniste

Pentru a controla în continuare politica și economia Chinei, fostul înalt oficial Wang Zhen a propus ca unul dintre copiii fiecărui oficial al PCC să fie implicați în politică și un altul în afaceri (când cetățenilor obișnuiți li se permitea să aibă un singur copil, înalt oficialii aveau dreptul să aibă doi copii). Cu această situație, copiii oficialilor PCC au putut să își folosească conexiunile politice în beneficiul afacerilor lor. Drept urmare, aceștia au câștigat mari averi în anii 1980. Un deceniu mai târziu, temându-se că o vizibilitate ridicată a acestor active ar putea afecta imaginea „glorioasă” a partidului, oficialii de vârf au fost încurajați să-și trimită copiii peste hotare.

Potrivit unui raport al Radio Free Asia din 2011, aproximativ 74,5% dintre copiii oficialilor PCC la nivel de ministru sau mai sus (inclusiv ai celor care se pensionaseră) au obținut rezidență permanentă sau cetățenia SUA; acest procent a fost chiar mai mare, până la 91%, pentru nepoții oficialilor.

Un sondaj a constatat, de asemenea, că 91% din Comitetul Central al PCC avea membri ai familiei care au imigrat în străinătate. Chiar și pentru agenția de audit, Comisia centrală pentru inspecția disciplinară, 88% dintre membrii săi aveau membri ai familiei care imigrau în străinătate. De exemplu, se știe că Jiang Zhicheng (nepotul fostului lider al PCC, Jiang Zemin), Chen Yuan (fiul lui Chen Yun), Liu Chaoying (fiica lui Liu Huaqing) și fiica lui Yuan Mu, au devenit cetățeni americani. Bo Guagua (fiul lui Bo Xilai) și nepoata lui Wu Guanzheng, au obținut rezidența permanentă în SUA. Zeng Wei (fiul lui Zeng Qinghong) este rezident australian.

Potrivit unui oficial anticorupție, o investigație din 2014 a descoperit că peste 4,2 milioane de funcționari au comis fapte de corupție la un moment dat în ultimii 30 de ani. Aproximativ 10.000 dintre acești oficiali corupți au fugit în străinătate, aproximativ 7.000 s-au ascuns în SUA. Alte surse au indicat că cei 10.000 de oficiali au transferat cel puțin un trilion de yuani sau 149 miliarde de dolari în străinătate.

Un raport a constatat că 3.220 de persoane din China au active în valoare de peste 100 de milioane de yuani (fără a include active de peste mări). Dintre aceștia, 2.932 (91%) sunt descendenți ai oficialilor din poziție cheie ai PCC, iar averea a ajuns la 2 trilioane de yuani (299 miliarde USD).

Wikileaks a mai dezvăluit că oficialii PCC au aproximativ 5.000 de conturi în bănci elvețiene și că două treimi dintre aceștia sunt oficiali la nivel central al PCC. De la vicepreședinți, președinți de bănci și miniștri, până la membrii Comitetului Central, aproape fiecare dintre ei are un cont acolo.

Un cetățean chinez a descris odată natura multifacțială a oficialilor PCC:

Citind Manifestul Comunist din Germania.
Cântând internaționala din Franța.
Promiterea alianței cu steagul cu ciocan și seceră al Uniunii Sovietice.
Deținerea unui cont bancar în Elveția.
Deținerea rezidenței permanente în SUA, Canada sau Australia,
în timp ce le spune cu hotărâre chinezilor obișnuiți,
„Nu vom lua în considerare niciodată sistemul occidental!”

Mai puține refugii sigure

Oficialii chinezi au căutat să obțină cetățenia UE investind într-un „pașaport de aur”, cum ar fi cel al Ciprului. Oricine a investit 2,5 milioane de euro ar putea deveni cetățean cipriot, iar pașaportul ar fi valabil în cele 27 de țări din Uniunea Europeană. Rapoartele au arătat că aproape 500 de chinezi au obținut astfel pașapoarte cipriote de la lansarea programului în 2013.

Datorită reglementărilor înăsprite din partea Comisiei Europene, Cipru a revocat 26 de astfel de pașapoarte în 2019, care le-au inclus pe cele ale unor posesori de pașapoarte de origine chineză. În octombrie 2020, Cipru a anunțat că va opri programul „pașaportul de aur” la 1 noiembrie, împiedicând astfel oficialii PCC să abuzeze de program.

În mod similar, SUA și-au analizat politicile de imigrație legate de China. Un motiv a fost preocuparea pentru spionaj și furtul proprietății intelectuale. Statisticile au arătat că 90% din cazurile de spionaj economic din SUA din ultimii 7 ani au fost legate de China, în timp ce două treimi din cazurile de spionaj intelectual au fost legate de China. Directorul FBI, Christopher Wray, a mărturisit recent că SUA depunea, în medie, un nou caz de spionaj legat de China la fiecare 10 ore.

Pentru a opri infiltrarea de către PCC, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a anunțat la 1 septembrie 2020 că Institutele Confucius vor fi închise până la sfârșitul acestui an. Serviciile pentru cetățenie și imigrare din SUA au anunțat, de asemenea, pe 2 octombrie, că și-au actualizat manualul de politici pentru a impune inadmisibilitatea „pe baza apartenenței sau a afilierii la un partid comunist sau la orice alt partid totalitar”.


Printre surse: minghui.org

Minunat! Acum, finalizează procedura de plată pentru a avea acces complet la Știri China.
Bine ai revenit! Te-ai autentificat cu succes
Te-ai abonat cu succes la Știri China.
Succes! Contul tău este activat pe deplin, acum ai acces la tot conținutul.
Succes! Detaliile de facturare au fost actualizate.
Nu s-au putut actualiza detaliile de facturare.