Monopolul Chinei asupra medicamentelor, o vulnerabilitate globală

16 sept. 2020 3 minute de lectură
Monopolul Chinei asupra medicamentelor, o vulnerabilitate globală

Epidemia de coronavirus a scos la iveală dependența Americii și a întregii lumi de China, pentru echipamente de protecție și medicamente.

Regimul de la Beijing a uluit pe toată lumea în acest an prin comportamentul său grosolan și ascunderea evenimentelor critice care au dus la izbucnirea și răspândirea epidemiei de COVID-19. Eforturile depuse de Beijing pentru a ascunde totul s-au întors împotriva lor și au condus la o pandemie, la prăbușirea economiei în anumite regiuni și la incapacitatea țărilor de a se pregăti și de a răspunde eficient în fața focarelor. Și mai îngrijorător, pe măsură ce țările lumii se confruntau cu povara cauzată de virus, regimul comunist a folosit monopolul pe care îl are asupra medicamentelor ca pe o armă.

Pandemia COVID-19 a scos la iveală dependența poporului american și a întregii lumi de China pentru medicamente și alte produse cruciale. De fapt, realitatea monopolului Chinei privind materiile prime esențiale și producerea acestora este mult mai tristă decât ne imaginăm.

Potrivit medicului Rosemary Gibson, Partidul Comunist Chinez (PCC) „din motive economice a manipulat în mod intenționat dar și periculos medicamentele vândute către Statele Unite și alte țări”. Analiza ei făcută în noua carte a Centrului pentru Politica de Securitate, „Apărarea împotriva amenințărilor biologice: ce putem învăța de la pandemia de coronavirus pentru a  îmbunătăți strategia de apărare a SUA împotriva unei pandemii și a armelor biologice”, detaliază retorica monopolurilor medicale pe care le are Beijingul și strategiile sale pentru a dezarma Statele Unite și alți adversari ai săi împotriva amenințărilor biologice.

De la debutul pandemiei, China a produs și exportat produse defecte în toată lumea, slăbind semnificativ răspunsul guvernelor și al spitalelor. După cum a detaliat Gibson, Regatul Unit și Statele Unite au primit din China milioane de truse de testare defecte. Măștile N-95, halatele de spital, instrumentele chirurgicale și ventilatoarele exportate din China erau contaminate. În luna mai, administrația Trump a interzis importurile de măști medicale în America din partea a 66 de companii chineze din cauza faptului că nu funcționau.

COVID-19 a expus, de asemenea, dominația Chinei în producția mondială de materii prime utilizate pentru a crea antibiotice și medicamente esențiale. Beijingul produce în prezent 90% din ingredientele medicamentelor utilizate pentru îngrijirea pacienților infectați cu coronavirus. Pe măsură ce cererea de aprovizionare a crescut la începutul lunii martie, țările și-au dat seama de poziția extrem de vulnerabilă în care se află, bazându-se pe o singură țară pentru medicamentele esențiale.

Deși Statele Unite sunt un lider internațional în cercetare, majoritatea producției de medicamente și consumabile medicale s-a mutat în străinătate. Ultima fabrică de fermentare a penicilinei din America s-a închis în 2004, lăsând China să umple vidul. Gibson explică faptul că „cartelul penicilinei” din Beijing aruncă în mod intenționat produse pe piața globală la prețuri inferioare, obligând fabricile din întreaga lume să își închidă porțile. China furnizează în prezent 90% din antibioticele din SUA.

Conștientizând această dependență, China continuă să amenințe că va opri exportul de medicamente și aprovizionarea cu  echipamente către America și alte țări care critică culpabilitatea regimului în cazul pandemiei.

Potrivit Xinhua, agenția de presă administrată de stat de la Beijing, oficialii chinezi au capacitatea de a impune limite de export în privința produselor farmaceutice, lucru care ar arunca America direct în „iadul unei noi epidemii de coronavirus”. În aprilie, China a amenințat că nu va mai ajuta Olanda din cauza faptului că a schimbat numele biroului său din Taiwan pentru a include cuvântul "Taipei".

Implicațiile asupra securității naționale ale monopolului medical al Chinei sunt incredibile. Amenințările constante ale regimului chinez de a opri exportul de medicamente esențiale către diferite țări din lume, scot în evidență pericolele centralizării lanțului global de aprovizionare într-o singură țară, mai ales una condusă de un regim comunist. Întrucât țările își propun să se pregătească mai bine pentru următorul val al pandemiei, diversificarea surselor de medicamente trebuie transformată într-o prioritate.

Analiza incisivă a lui Rosemary Gibson este o lectură obligatorie pentru a înțelege această amenințare gravă în continuă creștere, pentru securitatea de la nivel global.


Printre surse: theepochtimes.com

Minunat! Acum, finalizează procedura de plată pentru a avea acces complet la Știri China.
Bine ai revenit! Te-ai autentificat cu succes
Te-ai abonat cu succes la Știri China.
Succes! Contul tău este activat pe deplin, acum ai acces la tot conținutul.
Succes! Detaliile de facturare au fost actualizate.
Nu s-au putut actualiza detaliile de facturare.