În timp ce Xi se luptă pentru putere, PCC dezvăluie planul „Viziunea 2035”

10 nov. 2020 5 minute de lectură
În timp ce Xi se luptă pentru putere, PCC dezvăluie planul „Viziunea 2035”

Partidul Comunist Chinez (PCC) a dat startul celei mai importante întâlniri politice a anului,  pe 26 octombrie, pentru a discuta despre politicile economice.

Presa de stat a raportat că oficialii de rang înalt ai partidului vor veni cu un plan economic și de dezvoltare pe cinci ani, și vor introduce un nou plan pe 15 ani, numit Viziunea 2035, în urma adunării care a avut loc între 26 și 29 octombrie.

Cunoscută oficial ca a cincea sesiune plenară, trebuie să participe toți cei 202 de membri și cei 168 de membri supleanți ai Comitetului central de elită al PCC.

Analiștii chinezi spun că liderul partidului, Xi Jinping, încearcă să-și consolideze puterea în urma întâlnii, în timp ce cetățenii de rând care au încercat să își depună plângerile către autoritățile de la Beijing, au fost rapid reduși la tăcere.

Planuri economice

Presa de stat Xinhua a publicat un paragraf pe 26 octombrie, afirmând pur și simplu că planul de cinci ani și Viziunea 2035 erau în curs de elaborare. Deși nici regimul chinez și nici mass-media de stat nu au raportat alte detalii, Xi a prezentat câteva dintre prioritățile partidului în timpul unei reuniuni a Biroului Politic din 22 octombrie.

„Mediul internațional complicat a adus noi conflicte și provocări”, așa că „ar trebui să promovăm dezvoltarea de nivel înalt pe parcursul celui de-al 14-lea plan cincinal și să ne concentrăm pe construirea unui nou model de dezvoltare, cu circulația banilor pe plan intern ca obiectiv principal și circulația banilor între planul intern și cel internațional ca complement ”, a spus Xi.

Pe fondul unei recesiuni economice din cauza pandemiei de COVID-19 și a sancțiunilor asupra firmelor chineze, PCC a început în iulie să promoveze conceptul de „circulație economică internă” - ceea ce înseamnă că lanțurile de aprovizionare interne produc toate bunurile pe care consumatorii chinezi doresc să le cumpere.

Planurile economice sunt probabil încercările lui Xi „de a rezolva problemele politice și economice din cadrul regimului PCC”, menționând că planul Viziunea 2035 sugerează că Xi dorește să rămână la putere cel puțin până atunci, a declarat Tang Jingyuan, specialist în China ce se află în SUA.

Un alt comentator din SUA, Chen Pokong, a spus în mod similar pe canalul său de YouTube: „Folosind planul economic, Xi și-a exprimat intenția de a conduce țara încă 15 ani”.

În 2018, Partidul și-a modificat constituția și a eliminat limita de două mandate pentru liderului său, deschizând drumul pentru ca Xi să conducă în mod legitim până la sfârșitul vieții.

Unii oameni au criticat indirect planul de „circulație economică” al Beijingului.

Pe 24 octombrie, vicepreședintele chinez Wang Qishan a ținut un discurs la cel de-al doilea Summit Bund de la Shanghai, în care a cerut: „China nu ar trebui să ia calea autocirculației care este plină de bule financiare. China nu ar trebui să ia direcția negativă a schemelor Ponzi.”

Wang a îndemnat țara să dezvolte o economie reală (elemente nefinanciare ale economiei, cum ar fi producția, industria serviciilor, construcțiile).

"Fără o economie reală, sectorul financiar ar fi ca apa fără o sursă sau un copac care și-a pierdut rădăcinile", a spus el.

La același summit, fostul CEO al Alibaba, Jack Ma, s-a plâns în discursul său că China are „prea multe interdicții și limitări cu prea puține politici” și că autoritățile „folosesc măsuri vechi pentru a controla cu strictețe evoluțiile actuale”.

Lupta politică

Înainte și în timpul celei de-a cincea sesiuni plenare, Xi a înlocuit și unii înalt oficiali, indicând că intenționează să-i curețe pe cei care nu îi sunt loiali.

La 27 octombrie, oficiali din regiunea Mongolia Interioară a Chinei au anunțat că patru oficiali de la nivel de director sunt anchetați pentru acuzații legate de corupție. În aceeași zi, biroul procurorului din China a anunțat, de asemenea, că un al cincilea oficial de la nivel de director al biroului din Mongolia Interioară este urmărit penal pentru infracțiuni de luare de mită.

Pe 20 octombrie, două voci importante ale PCC - People’s Daily și Xinhua - au anunțat că directorii lor vor fi înlocuiți de redactorii șefi ai publicațiilor.

În acest an, Partidul a înlocuit 13 dintre șefii săi din provincie. Șase oficiali despre care se știe că sunt loiali lui Xi au fost promovați în funcția de șef al partidului. De exemplu, fostul primar din Shanghai, Ying Yong, a fost promovat în februarie ca șef al partidului din provincia Hubei.

Tang consideră că Xi încearcă să plaseze oficiali loiali în funcții sus puse înainte de cel de-al 20-lea Congres Național al Partidului - preconizat să aibă loc în octombrie 2022. Reuniunea are loc la fiecare cinci ani pentru a determina succesorii din conducerea centrală a Partidului.

„Xi vrea să se asigure că își poate păstra poziția de lider al regimului prin promovarea susținătorilor săi. Deci, acesta riscă să înlocuiască oficialii loiali față de alte fracțiuni ale PCC ”, a spus Tang.

Reducerea la tăcere a cetățenilor

Autoritățile au monitorizat cu strictețe disidenții înainte de plenul al cincilea.

Un petiționar aflat în fața celei mai înalte agenții guvernamentale a țării, responsabile cu primirea de contestații publice - Administrația Națională pentru Plângeri și Propuneri Publice (NPCPA) - a fost martor cum un alt cetățean care protesta a încercat să se sinucidă după ce autoritățile au refuzat să-l ajute.

„Un număr mare de petiționari sunt [în fața NPCPA] astăzi, cu mulți ofițeri de poliție care au încercat să ne rețină”, a declarat petiționarul pentru The Epoch Times într-un interviu telefonic.

El a spus că bărbatul, care avea peste 60 de ani, era foarte afectat; a spus că bărbatul a scos brusc un cuțit pentru a-și tăia venele.

„Polițiștii din orașul natal al petiționarului l-au dus în NPCPA, dar nu au chemat o ambulanță”, a spus martorul ocular. „Poliția de la fața locului nu ne-a permis să facem fotografii sau să filmăm.”

Nu se știe ce s-a întâmplat cu omul respectiv.

Petiționari din toată țara, inclusiv Sichuan, Hubei și Shanghai, au declarat pentru The Epoch Times că au mers la Beijing pentru a face apel cu câteva săptămâni înainte de plen. Dar au fost trimiși înapoi în orașele lor de către autorități înainte de începerea sesiunii.

Un cetățean din Beijing și avocat pentru drepturile omului, Ni Yulan, a declarat pentru The Epoch Times că soțul ei în vârstă de 70 de ani a fost reținut la o secție de poliție locală mai mult de 24 de ore pe 24 octombrie. Două zile mai târziu, poliția a încercat să o rețină și pe ea.


Printre surse: thepochtimes.com

Minunat! Acum, finalizează procedura de plată pentru a avea acces complet la Știri China.
Bine ai revenit! Te-ai autentificat cu succes
Te-ai abonat cu succes la Știri China.
Succes! Contul tău este activat pe deplin, acum ai acces la tot conținutul.
Succes! Detaliile de facturare au fost actualizate.
Nu s-au putut actualiza detaliile de facturare.