Adevărul și COVID-19

23 iul. 2021 3 minute de lectură
Adevărul și COVID-19

În anii '50 a fost difuzată o emisiune în care se puneau întrebări și răspunsuri numită "To Tell the Truth"(Să spunem adevărul). Aceasta a renăscut de mai multe ori, dar și-a păstrat formatul original. Un juriu format din celebrități încerca să descopere care dintre cei trei concurenți spunea adevărul, întrucât toți pretindeau că sunt aceeași persoană cu un trecut identic.

M-am gândit la acel show și legătura cu poveștile și afirmațiile contradictorii care au venit din partea "experților" în ultimele 16 luni de pandemie. Unii oameni, inclusiv doi președinți americani, Dr. Anthony Fauci, consilierul medical principal al președintelui, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, și Dr. Rochelle Walensky, șefa Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, au făcut cu toții declarații despre care, la momentul respectiv, au susținut că sunt corecte și bazate pe știință, dar care s-au dovedit a fi inexacte.

Dr. Ghebreyesus, a respins inițial acuzațiile conform cărora virusul ar fi provenit dintr-un laborator din Wuhan, China, ca fiind "extrem de improbabile". Acum, spune el, a fost "prematur" să excludă o scurgere din laborator.

Dr. Fauci a spus la început că purtarea măștii este ineficientă. Într-un e-mail adresat Sylviei Burwell, secretarul HHS din administrația Obama, Fauci a scris: "Măștile sunt într-adevăr pentru persoanele infectate pentru a le împiedica să răspândească infecția la persoanele care nu sunt infectate, mai degrabă decât pentru a proteja persoanele neinfectate de contractarea infecției". Fauci a spus că "masca normală" nu este "cu adevărat eficientă în a ține departe virusul, care este suficient de mic pentru a trece prin material". Acum, el susține contrariul.

Unele persoane au pus la îndoială aceste și alte comentarii. Pentru scepticismul lor au fost interzise pe rețelele de socializare și au fost numiți persoane care răspândesc dezinformare, sau chiar nebuni.

Marea Britanie, care are una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume, înregistrează o creștere a numărului de cazuri de COVID din cauza variantei Delta.

Premierul israelian Naftali Bennett spune că vaccinul Pfizer este "mai slab" împotriva variantei Delta. Asta, după ce ni s-a spus - din nou de către "experți" - că medicamentul este eficient împotriva acestei tulpini. Care varianta e cea corectă? Nu e de mirare că publicul este confuz.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, spune că administrația este în "contact regulat" cu rețelele de socializare în legătură cu ceea ce permit acestea din urmă să fie postat pe platformele lor. Președintele Biden a declarat că persoanele care răspândesc dezinformări "ucid oameni". Este adevărat acest lucru?

Guvernul și șefii companiilor de social media care au contribuit cu sume mari de bani la campaniile politice ale lui Biden și ale altor democrați pretind acum că au capacitatea de a distinge între realitate și ficțiune. Având în vedere istoricul lor, acestea nu inspiră încredere pentru marea majoritate care nu știe mai mult decât așa-zișii experți. De unde știm că putem avea încredere în viitoarele lor declarații, când cele anterioare au fost problematice?

De acord, au existat persoane care au răspândit în mod iresponsabil dezinformări, cum ar fi faptul că vaccinurile cauzează infertilitate. Au existat, de asemenea, rapoarte media înșelătoare care au contribuit la temerile publicului.

Poate că emisiunea "To Tell the Truth"(Să spunem adevărul) ar putea servi ca un fel de ser al adevărului. Concurenții ar fi Dr. Fauci, Dr. Ghebreyesus, Dr. Walensky și președintele Biden. Din juriu ar putea face parte senatorul Rand Paul (R-Ky.), care l-a criticat pe Fauci, reporterul Fox News de la Casa Albă, Peter Doocy, care a fost aproape singur în confruntarea cu declarațiile oficialilor administrației Biden, și un cetățean obișnuit care a urmat toate liniile directoare, dar care a făcut COVID oricum și abia a supraviețuit.

Ar fi o emisiune televizată atât informativă, cât și amuzantă. S-ar putea chiar să descoperim adevărul.


Printre surse: theepochtimes.com

Minunat! Acum, finalizează procedura de plată pentru a avea acces complet la Știri China.
Bine ai revenit! Te-ai autentificat cu succes
Te-ai abonat cu succes la Știri China.
Succes! Contul tău este activat pe deplin, acum ai acces la tot conținutul.
Succes! Detaliile de facturare au fost actualizate.
Nu s-au putut actualiza detaliile de facturare.