Pe 16 aprilie, tribunalul din Hong Kong a condamnat oficial principalii activiști pro-democrație care au fost reținuți în martie. Cele mai multe dintre pedepsele primite sunt în jur de un an până la 18 luni de închisoare. "Infracțiunea" pentru care au fost găsiți vinovați a fost adunarea ilegală fără permisiune pentru un protest de amploare din august 2019, la care au participat sute de mii de cetățeni din Hong Kong.
Infracțiunea pare să nu aibă nicio legătură cu Legea privind securitatea națională din Hong Kong, însă mulți au făcut legătura între proces și condamnarea dată de instanța din Hong Kong, cu Legea privind securitatea națională impusă de Partidul Comunist Chinez (PCC).
Deoarece frica este motivația pentru o mare parte din agresiunea internă și externă a PCC, comportamentul recent al regimului chinez în Hong Kong dezvăluie unele dintre temerile sale cele mai mari.
Decuplarea economică
Pe scena mondială, legitimitatea regimului comunist din ultimele trei decenii s-a axat în principal pe creștere economică și pe potențialul economic al enormei sale populații. PCC folosește acest lucru ca momeală pentru a manipula guvernele și corporațiile străine care doresc o felie din piața chineză.
Cele trei forțe motrice majore ale creșterii economice sunt investițiile, consumul și exporturile. Consumul intern al Chinei continentale contribuie cel mai puțin la propriul PIB, reprezentând doar puțin peste 40% din PIB - mult mai puțin decât cele 70 de procente ale majorității celorlalte țări. Comerțul exterior prin exporturi reprezintă pârghii masive pentru PIB-ul Chinei.
Sistemul PCC este un sistem autoritar condus administrativ. Regimul controlează societatea în multe moduri, dar în ultimele două decenii, acest control s-a reflectat prin intermediul operațiunilor economice ale Chinei. Cu cât autoritățile au mai mulți bani, cu atât mai puternic este controlul lor asupra societății.
Dezvoltarea economică a Chinei continentale se bazează pe modelul est-asiatic, care este orientat spre export. Modelul est-asiatic se bazează pe consumul de pe piețele externe pentru a promova creșterea economică. Tocmai de aceea, lansarea de către fostul președinte american Donald Trump a unui război comercial SUA-China a fost terifiantă pentru PCC.
Acest lucru nu se datorează pur și simplu posibilității de a restrânge dependența pieței americane de produsele chinezești - această acțiune i-a forțat pe oficialii din China să reconsidere continuarea modelului est-asiatic în China continentală, ceea ce, la rândul său, reprezintă o provocare pentru structura modelului de creștere economică a țării.
Având în vedere războiul comercial al lui Trump și efectul pandemiei asupra economiei mondiale, PCC a trebuit să ia măsuri de precauție pentru dezvoltarea sa economică viitoare. Acesta este cel mai important motiv pentru care PCC a început să promoveze autonomia și circulația internă a capitalului chinezesc. Odată ce economia se va contracta, veniturile guvernamentale ale PCC vor fi sub presiune, iar bugetul de menținere a stabilității administrative va fi afectat. Fără suficienți bani pentru propagandă și fără suficiente stimulente pentru a-și legitima conducerea autoritară a Chinei, regimul se va afla pe un teren șubred.
Perturbarea schimburilor tehnologice cu Occidentul
Această temere este legată în primul rând de economie, deoarece economia chineză orientată spre export a ajuns la limită. În condițiile în care dezvoltarea economiei mondiale s-a împotmolit, exportul de bunuri simple și ieftine nu poate crește în ritmul în care a crescut în ultimele decenii. Prin urmare, China trebuie să îmbunătățească calitatea produselor sale pentru a continua să își crească cota de piață. Pentru aceasta, China va trebui să își modernizeze serios tehnologia și inovația în materie de design.
Progresul tehnologic este, de asemenea, un factor important în controlul PCC asupra societății și în menținerea armatei sale. China este renumită pentru utilizarea draconică a inteligenței artificiale (AI) pentru a-și monitoriza și urmări cetățenii.
În cazul în care schimburile științifice și tehnologice cu Occidentul sunt întrerupte, acest lucru va avea un impact grav asupra PCC, în special în ceea ce privește pierderea capacității sale de a fura proprietate intelectuală din țări străine.
Un număr mare de studenți din străinătate din China continentală studiază și se angajează în cercetare științifică și tehnologică în universități europene și americane. În 2020, peste 370.000 de studenți chinezi studiau în Statele Unite. Pentru PCC, acesta este un canal și o metodă neprețuită de "schimb" cu știința și tehnologia americană. Acum, Statele Unite nu numai că au oprit diverse schimburi academice la nivel înalt, dar se gândesc și la modul în care să reducă numărul de studenți chinezi din domeniul științei și ingineriei.
Deși China are mulți profesioniști remarcabili în domeniul științific și tehnologic, cultura actuală inhibă adevărata creativitate și inovație, deoarece inovația și creația sunt incompatibile în mod inerent cu sistemele autocratice și totalitare. Dacă este imposibil să se continue "schimbul" de știință și tehnologie cu țările străine, atunci progresul științei și tehnologiei sub conducerea PCC va fi foarte afectat.
Independența Hong Kong, Taiwan, Tibet și Xinjiang
PCC a pornit de la marxism și comunism și a folosit întotdeauna acest lucru ca valoare fundamentală de bază pentru a conduce China continentală.
Dar, în realitate, de la Revoluția Culturală sub Mao Zedong, ideologia comunistă pură a dispărut în China continentală. Doar câțiva lideri seniori ai partidului cred cu adevărat în ideologia marxistă și comunistă, ceea ce a creat o criză de legitimitate fără precedent pentru PCC.
Pentru a face față acestei crize, PCC a adoptat de atunci un naționalism agresiv pentru a-și afirma controlul. Acesta este motivul pentru care naționalismul chinez a continuat să crească în ultimele două decenii.
De exemplu, în generațiile anterioare supuse propagandei, PCC a vorbit în mod deliberat despre victoria sa împotriva naționaliștilor chinezi pentru a legitimiza preluarea puterii de către PCC. Dar, recent, PCC a început să pună accentul pe războaiele istorice ale Chinei împotriva Japoniei, afirmând cu îndrăzneală că PCC a condus victoriile Chinei asupra Japoniei. Este de notorietate faptul că naționaliștii chinezi au fost cei care au condus războiul împotriva Japoniei la acea vreme. Pentru a ascunde acest fapt, PCC a schimbat durata înregistrată istoric a războiului Chinei împotriva Japoniei de la 8 ani la 14 ani, pentru a include pacificarea Manchukuo, o insurecție împotriva Japoniei din partea manciurienilor, care a fost condusă în comun de Partidul Comunist Sovietic și PCC la mijlocul anilor 1930.
Fervoarea pentru naționalismul chinezesc continental promovat continuu de PCC a continuat nestingherit. Poporul chinez a început să privească PCC mai degrabă din perspectiva naționalismului și a identității chineze decât din cea a ideologiei comuniste.
În 2016, Xi Jinping a afirmat cu îndrăzneală într-un discurs public că "nu vor permite niciodată ca vreo persoană, vreun grup, vreun partid politic, în niciun moment, în niciun fel, să despartă de China vreo parte a teritoriului său".
Această declarație dură este un exemplu perfect de impuls pentru valul în creștere al naționalismului agresiv din China continentală.
Ca urmare, în fața situațiilor din Hong Kong, Taiwan, Tibet și Xinjiang, PCC nu poate face compromisuri sau arăta slăbiciune prin concesii. De-a lungul evoluției sale, PCC și-a asumat în mod involuntar cauza naționalismului ultrachinez pentru a-și justifica dominația, lipsindu-se de orice ideal comunist inițial.
Libertatea religioasă
În ultimul deceniu, PCC și-a intensificat suprimarea tuturor religiilor și credințelor spirituale, cu un scop foarte clar: eliminarea oricărei alte autorități ideologice în afară de PCC. Pentru a rămâne la putere, acesta vrea să controleze ceea ce chinezii pot vedea, face și crede.
PCC a demolat biserici, a arestat lideri ai bisericilor clandestine și a forțat liderii catolici să urmeze directivele PCC care încalcă principiile creștine.
În Tibet, principala strategie a PCC pentru a distruge mișcarea de independență tibetană a fost să vizeze budismul tibetan. Au fost înființate secții de poliție în interiorul mănăstirilor tibetane. Lama tibetani au fost forțați să studieze ateismul, materialismul și "gândirea Xi Jinping". Cei care nu erau de acord au fost arestați și încarcerați fără proces.
În Xinjiang, peste un milion de uiguri au fost arestați și plasați în lagăre de concentrare pentru spălarea colectivă a creierului. Accentul principal aici este în continuare pus pe ideologia religioasă. Un număr mare de imami musulmani au fost arestați, iar diverse cărți religioase au fost distruse. Orice discurs online despre credință și religie este tratat ca "extremism religios" și cenzurat.
Religia reprezintă nucleul represiunii atât în Xinjiang, cât și în Tibet. În Xinjiang, autoritățile comuniste au încercat să elimine toate culturile religioase. Aceste eforturi au inclus forțarea adepților săi să bea alcool, să mănânce carne de porc, să căsătorească femei musulmane cu bărbați chinezi și să efectueze avorturi și sterilizări forțate, toate acestea încălcând învățăturile de bază ale islamului. Însă, în ochii PCC, aceste practici musulmane tradiționale sunt manifestări ale extremismului religios.
Pentru practicanții disciplinei spirituale Falun Gong, a fost creat un organism extrajudiciar special, asemănător Gestapo-ului din Germania nazistă, numit Biroul 610. În ultimele două decenii, practicanții Falun Gong au fost arestați în mod arbitrar și au fost supuși la tot felul de torturi fizice și psihice. Cei care cedează sunt forțați să renunțe la credința lor și să-și declare loialitatea doar față de PCC și față de doctrina ateismului. Cei care se opun se confruntă cu torturi continue și chiar cu prelevarea și vânzarea organelor lor pe piața ilicită a transplanturilor, către localnici și străini care au nevoie de un transplant.
Religia și credința personală dețin adesea o autoritate morală dincolo de ideologia națională și politică, reprezentând o amenințare serioasă pentru orice regim totalitar.
Dezlipirea etichetei PCC de identitatea chineză
Lucrul de care se teme cel mai mult PCC este adevărul faptului că PCC nu este China, iar PCC nu reprezintă poporul chinez.
Pe 4 septembrie 2020, Xi Jinping a ținut un discurs pentru a comemora cea de-a 55-a aniversare a victoriei Războiului de rezistență al Chinei împotriva agresiunii japoneze. În deschiderea discursului, a prezentat cu mândrie cele cinci "promisiuni nu" ale regimului chinez. Potrivit presei de stat Xinhua, acestea sunt următoarele:
"Poporul chinez nu va permite niciodată vreunui individ sau vreunei forțe să denatureze istoria [PCC] sau să defăimeze natura și misiunea partidului.
Poporul chinez nu va permite niciodată vreunui individ sau vreunei forțe să denatureze și să modifice calea socialismului cu caracteristici chinezești, sau să nege și să denigreze marile realizări pe care poporul chinez le-a făcut în construirea socialismului.
Poporul chinez nu va permite niciodată vreunui individ sau vreunei forțe să separe [PCC] de poporul chinez sau să pună partidul în opoziție față de poporul chinez.
Poporul chinez nu va permite niciodată vreunui individ sau vreunei forțe să își impună voința asupra Chinei prin intimidare, să schimbe direcția de progres a Chinei sau să obstrucționeze eforturile poporului chinez de a crea o viață mai bună.
Poporul chinez nu va permite niciodată vreunui individ sau vreunei forțe să pună în pericol viața sa pașnică și dreptul la dezvoltare, să obstrucționeze schimburile și cooperarea cu alte popoare sau să submineze cauza nobilă a păcii și dezvoltării umanității."
Cea de-a cincea promisiune evidențiază lipsa de voință a PCC de a se decupla de economiile internaționale.
Partidele politice nu sunt egale cu guvernul, iar guvernul nu este absolut reprezentativ pentru poporul oricărei țări.
PCC nu este egal cu China, iar regimul comunist nu este egal cu poporul chinez.
În seria de editoriale din The Epoch Times, "Nouă comentarii despre Partidul Comunist", comportamentul PCC este descris ca fiind asemănător cu cel al unui spirit care te posedă.
Lipsa de separare dintre Partid și țară, dintre Partid și popor, și dintre Partid și guvern, reprezintă premisele și fundamentele pentru ca PCC să existe în China.
Pe plan intern, Partidul și membrii săi sunt foarte clari în această privință. Funcționarii publici trebuie să fie membri de partid, iar promovările trebuie acordate numai membrilor de partid. Multe locuri de muncă sunt oferite cu prioritate membrilor PCC. Chinezii spun foarte clar că membrii PCC reprezintă elita.
Ziua în care toată lumea va înțelege că PCC nu reprezintă poporul chinez, va fi ziua în care va sosi sfârșitul său. PCC nu este China, iar PCC nu reprezintă poporul chinez.
Această înțelegere a fost prezentată pentru prima dată în termeni oficiali de fostul secretar de stat american Mike Pompeo într-un discurs. De atunci, PCC îl urăște profund pe Pompeo. Declarația sa a lovit călcâiul lui Ahile al PCC și are puterea de a delegitima complet regimul comunist chinez.
Printre surse: theepochtimes.com
